Acum la DanceFM 03:00-23:59
DANCE FM NON STOP

La Film Now, peliculele lunii octombrie se trăiesc la superlativ

1Vizual comunicat_Film Now_ recomandările lunii octombrie

Octombrie este, fără îndoială, luna filmelor care stârnesc emoții profunde, pliate pe fiecare gen și stare de spirit. La Film Now, prinde ritmul toamnei cu producții care te vor face să râzi în hohote, să experimentezi adrenalina unui viitor distopic, plin de incertitudini sau să simți fiorii confruntării cu forțele întunericului. Și când crezi că nimic nu te mai poate surprinde, o poveste uimitoare despre puterea interioară și miracolul celei de-a doua șanse îți va arăta că nu există limite atunci când spiritul uman refuză să renunțe.

Sâmbătă, 05 octombrie, de la ora 20:00, pășim în lumea incitantă și imprevizibilă a două maestre în escrocherii, interpretate de Anne Hathaway și Rebel Wilson, care se întâlnesc
întâmplător și hotărăsc să facă echipă. Îi vor seduce și ușura de bani pe bărbații care le-au greșit, dar și pe cei foarte bogați și creduli. În timp ce una e versată, sofisticată și irezistibilă, cealaltă este stângace, lipsită de eleganță și de tact, iar calitățile cu care ambele sunt înzestrate le vor ajuta să ducă la bun sfârșit stratagemele ingenioase de păcălit și escrocat. Și ce loc mai potrivit
de furat inimi și golit conturi decât însorita Rivieră Franceză? Pentru o porție garantată de umor debordant și înșelătorii bine orchestrate, comedia Ticăloasele/ The Hustle (2019) e de neratat sâmbătă, pe Film Now!

Fanii genului SF sunt răsfățați cu aventura explozivă Ready Player One (2018), sub bagheta regizorală a celebrului Steven Spielberg și bazată pe bestsellerul omonim scris de Ernest Cline. În anul 2045, lumea se află în haos și la un pas de colaps din cauza suprapopulării, iar resursele limitate îi forțează pe oameni să trăiască la limita sărăciei. Pentru a evada din realitatea sumbră,
aceștia se refugiază în OASIS, o utopie virtuală creată de genialul şi asocialul James Halliday (Mark Rylance). La moartea sa, excentricul Halliday lasă moștenire întregul imperiu primei
persoane care va găsi cele trei secrete bine ascunse în universul imaginat de el, la finalul unei vânători amețitoare de comori. Adolescentul Wade Watts (Tye Sheridan) intră într-o cursă
acerbă împotriva maleficei corporații IOI și a celorlalți jucători, devenind unul dintre cei mai vânați utilizatori, după ce reușește să treacă primul de indiciul inițial. Efectele vizuale și scenele de acțiune spectaculoase fac din Ready Player One: Să înceapă jocul alegerea perfectă pentru seara de duminică, 13 octombrie, de la 20:00, pe Film Now.

Luni, 07 octombrie, de la ora 20:00, te așteaptă o lecție despre determinare, reinventare și triumful spiritului uman în pelicula Marele George Foreman: O poveste miraculoasă/ Big George Foreman (2023), inspirată de una dintre cele mai surprinzătoare reveniri sportive. Marcat de copilăria trăită în săracie, Foreman și-a canalizat frustrarea și ambiția pentru a cuceri medalia de aur la Jocurile Olimpice și titlul de campion mondial la categoria grea. Aflat la un pas de moarte, și-a descoperit credința și a lăsat în urmă ringul de luptă pentru a se dedica vocației de predicator. Însă atunci când greutățile financiare îi afectează familia și comunitatea, Foreman se întoarce în arenă și scrie istorie, ajungând cel mai vârstnic și mai improbabil campion mondial de box la categoria grea din toate timpurile.

Exorcistul papei/ The Pope's exorcist (2023) este recomandarea de Halloween pe Film Now, de la ora 22:10. Russell Crowe revine pe micile ecrane în rolul părintelui Gabriele Amorth, cel mai prolific exorcist al Bisericii Catolice, într-un lungmetraj bazat pe memoriile scrise chiar de prelat în anii '90. Intriga este plasată în Spania anului 1987, unde preotul și ucenicul său investighează cazul cutremurător al unui băiat posedat și scot la lumină o conspirație veche de secole, adânc tăinuită de Vatican. Cu zeci de mii de ritualuri de exorcizare la activ, părintele Amorth a reprezentat o figură controversată și fascinantă, un apărător al credinței în lupta neobosită împotriva răului absolut. Pregătește-te pentru o experiență care te va captiva și, mai ales, înfricoșa, într-un mod pe care nu îl vei uita prea curând!

Abonații Digi TV care optează pentru pachetul Digital și aleg extraopțiunea Film Now, cu doar 3 lei/ lună au acces la o selecție de filme îndrăgite de public și laureate de juriile unor festivaluri de renume. Mai mult, odată activată extraopțiunea, programul Film Now poate fi urmărit și pe platforma Digi Online.
-----------------------------------------------------------------

Ticăloasele
THE HUSTLE/ 2019
Sâmbătă, 05 octombrie, la 20:00
Regia: Chris Addison
Cu: Anne Hathaway, Rebel Wilson, Dean Norris, Alex Sharp
---
Ready Player One: Să înceapă jocul
READY PLAYER ONE/ 2018
Duminică, 13 octombrie, la 20:00
Regia: Steven Spielberg
Cu: Tye Sheridan, Olivia Cooke, Ben Mendelsohn, Hannah John-Kamen, Simon Pegg, T.J. Miller
---
Marele George Foreman: O poveste miraculoasă
BIG GEORGE FOREMAN/ 2023
Luni, 07 octombrie, la 20:00
Regia: George Tillman Jr.
Cu: Khris Davis, Forest Whitaker, Jasmine Mathews, Sullivan Jones, John Magaro, Matthew Glave
---
Exorcistul papei
THE POPE'S EXORCIST/ 2023
Joi, 31 octombrie, la 22:10
Regia: Julius Avery
Cu: Russell  Crowe, Franco Nero, Daniel  Zovatto

Despre Film Now
Programul Film Now este disponibil pe site-ul https://www.filmnow.ro/program.

Film Now este parte a grupului Digi. Grupul mai deține canalele Digi24, Digi Sport 1, 2, 3 și 4, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile tematice Digi World, Digi Life și Digi Animal World, cele de muzică, UTV, Music Channel, Hit Music și posturile de radio PROFM, Digi FM, Dance FM, Chill FM, DIGI 24 FM.


On Air
Acum
Gucci (BR), Vicissu - Grovejet (If This Aint Love)
A fost
THE WEEKND - Timeless (Vidojean X Oliver Loenn Remix)
Noutăți
dgfm
digi
m
Fresh Tracks
08

FRESH TRACKS w/ DJ MARIKA | 22 Decembrie 2025

Partenerii noștri

DIGI SPORT
Alexandru Țiriac, mesaj fără precedent, după ce a revenit în România din cauza războiului

Alexandru Țiriac, mesaj fără precedent, după ce a...

FILM NOW
Quentin Tarantino o pune la zid pe Rosanna Arquette după criticile privind limbajul rasist: „Ai acceptat banii și acum critici filmul”

Quentin Tarantino o pune la zid pe Rosanna Arquette...

DIGI WORLD
Cât timp durează, de fapt, să te îndrăgostești? Iată ce spune știința

Cât timp durează, de fapt, să te îndrăgostești? Iată...

DIGI ANIMAL WORLD
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o greșeală gravă

A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din...

DIGI LIFE
Sucul natural care te-ar putea ajuta să adormi mai repede. Conține melatonină și ar putea îmbunătăți somnul

Sucul natural care te-ar putea ajuta să adormi mai...

PE ROZ
Descoperirea teribilă făcută de o femeie însărcinată: „Soțul meu avea o aventură chiar cu mama mea și nu a fost un incident izolat!”

Descoperirea teribilă făcută de o femeie însărcinată...

a

Angèle explorează zona electronică pe „What You Want”...

featured image

Top favoriți la Festivalul de la Sanremo 2026