Președintele Franței vrea ca French Touch să fie patrimoniu UNESCO

Muzica electronică devine tot mai mult un subiect de cultură serioasă – și nu doar de dans. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat recent că stilul muzical French Touch ar trebui să fie inclus în patrimoniul cultural imaterial UNESCO. Cu alte cuvinte: un gen apărut în cluburi, în anii ’90, ar putea ajunge pe lista oficială a valorilor universale.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

French Touch e acel house made in France, cu influențe disco, funk și mult rafinament. L-au dus în lume artiști ca Daft Punk, Cassius, Justice sau Étienne de Crécy, care au făcut din sunetul lor o carte de vizită internațională. Și nu e vorba doar de muzică, ci de tot ce a însemnat valul cultural din jurul ei: clubbing, design, imagine, libertate creativă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Macron a făcut anunțul într-un cadru oficial, la Palais de l’Élysée, în fața unor nume importante din scena muzicii electronice franceze. „French Touch este o mândrie națională”, a spus președintele. „Ar trebui să facă parte din patrimoniul UNESCO.”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Este, fără îndoială, un gest de susținere rar întâlnit în zona muzicii electronice – care, de multe ori, este tratată doar ca divertisment, nu ca expresie culturală validă. Și totuși, în Franța, lucrurile par să meargă altfel. Statul își asumă rolul de partener al scenei muzicale, o sprijină, o recunoaște. Nu doar cu vorbele, ci cu inițiative clare.

Asta contrastează puternic cu ce se întâmplă în multe alte țări – inclusiv în România. Adrian Șoaită, un nume cu peste 30 de ani de experiență în industria culturală din București și Berlin, atrăgea recent atenția într-o postare lucidă asupra modului în care arta contemporană e sprijinită (sau nu) de stat. În Berlin, dacă ești artist, întrebarea „Ai aplicat la un grant?” e la fel de comună ca „Ce mai faci?” – pentru că există un sistem funcțional de finanțare publică pentru proiecte culturale. În România, realitatea e mult mai complicată.

Șoaită, care a coordonat spații culturale precum Club A, Lăptăria lui Enache, Turbohalle sau Kulturhaus și are o vastă experiență între Berlin și București, punctează bine dilema: susținerea statului vine adesea cu un preț – trebuie să știi să vorbești „limba proiectelor”, să scrii aplicații, să justifici fiecare gest artistic în termeni de „impact”, „includere” și „KPI-uri”. Și chiar dacă asta funcționează pentru unii, pentru alții înseamnă că ideile fragile, sincere, neexplicate încă – nici nu mai apucă să prindă viață.

Inițiativa lui Macron ridică o întrebare importantă: ce ar însemna ca și alte state să trateze muzica electronică drept parte legitimă a patrimoniului lor cultural? Și cum ar arăta o scenă muzicală sprijinită nu doar de public, ci și de sistem – nu în termeni de „control”, ci de încredere?

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În fond, muzica bună nu trebuie să țină doar de moment, curent sau val – consider că este o moștenire care merită să fie recunoscută.

_

Florin Marica / News