Acum la DanceFM 12:00-14:00
Dance FM Top 20 w/ Marius Onuc
Urmează 14:00-23:59
DANCE FM NON STOP

„Rave On” – Serialul care spune povestea scenei techno din Berlin

aleksandr-popov-j4esZ9owgzA-unsplash

Pentru toți cei care iubesc techno-ul și vibrațiile unice ale Berlinului, avem o veste care s-ar putea să vă aprindă curiozitatea: tocmai s-a lansat trailerul oficial al unui nou serial dramatic, intitulat simplu și sugestiv – „Rave On”. Producția urmărește viața unui DJ britanic care ajunge în Berlin cu visul de a-și face un nume în lumea muzicii electronice. În loc să găsească doar beat-uri și libertate artistică, descoperă și fața mai puțin vizibilă a acestei lumi: presiunea, singurătatea și lupta pentru echilibru într-un oraș care nu doarme niciodată.

Acțiunea se petrece chiar în inima scenei techno berlineze, iar atmosfera este una extrem de autentică – filmările au avut loc în cluburi reale din Berlin, iar vibe-ul general pare că respectă cu sfințenie esența culturii rave. Trailerul e deja pe net și arată promițător: personaje credibile, coloană sonoră intensă și acel sentiment de „te trage orașul înăuntru” pe care îl cunosc bine cei care au trăit măcar un weekend în capitala techno-ului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Serialul vine pe un fond de interes tot mai mare pentru poveștile din spatele DJ-ilor și a nopților lungi de dans – iar „Rave On” pare că promite exact asta: nu doar muzică tare, ci și context, emoție și poate chiar un pic de haos frumos.

Dar nu e prima dată când muzica electronică ajunge pe ecran. Dimpotrivă, de-a lungul anilor, mai multe filme au încercat să spună povestea clubbing-ului – unele au devenit chiar iconice:

„Berlin Calling”, cu Paul Kalkbrenner în rolul principal, e deja legendă. Povestea DJ-ului Ickarus care se luptă cu dependența și presiunea succesului a rămas în memoria colectivă – la fel ca melodia „Sky and Sand”, care a devenit imnul nerostit al nopților din anii 2000.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Tot pe lista clasicelor e și „It’s All Gone Pete Tong”, un film cu mult umor (și dramă cât cuprinde) despre un DJ fictiv care își pierde auzul. Filmul a reușit să arate cât de fragilă e viața din spatele platanelor și cât de mult contează pasiunea pentru muzică, chiar și atunci când totul pare pierdut.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Dacă vrei să simți atmosfera rave-urilor de început de mileniu, „Groove” e filmul perfect – o noapte în undergroundul din San Francisco, cu oameni normali, muzică sinceră și DJ Sasha în cameo. E despre conexiune reală și dragostea pentru muzică, fără artificii.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Sau poate preferi haosul vibrant al clubbing-ului britanic: „Human Traffic” (1999) e un film cult despre un grup de prieteni care trăiesc fiecare weekend ca pe o evadare. Coloana sonoră e un deliciu (Orbital, Fatboy Slim, Underworld), dar ce rămâne în minte e felul în care filmul surprinde sinceritatea și libertatea generației de atunci.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Să nu uităm nici de „Eden”, o bijuterie franceză care urmărește evoluția mișcării French House și apariția Daft Punk, sau de „XOXO”, un film ceva mai pop, care aduce în prim-plan scena EDM și cultura festivalurilor moderne.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Coloanele sonore din aceste filme nu sunt doar fundal – ele spun propria poveste. De la techno-ul apăsător din Berlin Calling, la optimismul house din Groove sau breakbeat-ul zbuciumat din Human Traffic, toate au contribuit la identitatea acestor filme și au influențat publicul la fel de mult ca imaginea.

Revenind la prezent, „Rave On” vine cu o misiune ambițioasă: să aducă în prim-plan nu doar muzica, ci și oamenii care o fac posibilă. Cu bune, cu rele, cu euforie și oboseală, cu aplauze și tăceri.

Și poate că e momentul perfect pentru o astfel de producție. Trăim într-o eră în care cultura clubbing nu mai e doar despre distracție – e despre comunitate, identitate, exprimare personală. E despre ce înseamnă să fii tânăr, creativ și viu într-o lume din ce în ce mai grăbită.

Și dacă tot vorbim de filme și clubbing, poate că și România merită, la un moment dat, un film care să spună povestea vibe-ului unic de aici. Despre cum era o noapte plină la Studio Martin sau The Web Club, despre serile nebune de la Expirat, sau cum se simțea Kudos-ul pe vremuri – când era fain și frumos, cu nisip în teneși și house în difuzoare. Despre Mania și primele petreceri cu DJ internaționali, când totul părea nou și posibil. Despre energia de la Sunwaves, care încă dă fiori, și despre DJ-ii români care au plecat dintr-un subsol de bloc din București și ajung azi să pună muzică în Tokyo, New York sau Londra. Și, mai ales, despre publicul nostru – care știe exact când să stea în liniște și când să ridice tavanul în aer.

Până una-alta, ne uităm cu interes la „Rave On” și ne bucurăm că, ușor-ușor, poveștile astea ajung pe ecran. Nu doar pentru nostalgici, ci pentru oricine vrea să simtă ce înseamnă, cu adevărat, o noapte de muzică electronică trăită din plin.

_

Florin Marica / News


On Air
Acum
LANA DEL REY - Summer Wine (Kataa edit)
A fost
Naomi - Another Life (Professor Remix)
Noutăți
dance
alm
11
Fresh Tracks
08

FRESH TRACKS w/ DJ MARIKA | 22 Decembrie 2025

Partenerii noștri

DIGI SPORT
Neverosimil: o echipă de mare tradiție din Europa a fost cumpărată cu UN EURO și a scăpat de faliment!

Neverosimil: o echipă de mare tradiție din Europa a...

FILM NOW
„Cea mai caldă îmbrățișare pentru mătușa May”. Tom Holland și Marisa Tomei, moment viral la premiera „Spider-Man: Brand New Day”

„Cea mai caldă îmbrățișare pentru mătușa May”. Tom...

DIGI WORLD
Cel mai mare episod de extincție din istoria Pământului oferă un avertisment pentru prezent. Ce au descoperit cercetătorii

Cel mai mare episod de extincție din istoria...

DIGI ANIMAL WORLD
Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste tot”

Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13...

DIGI LIFE
Cât de des ar trebui să mănânci ouă? Consumul lor ar putea reduce riscul de Alzheimer, potrivit cercetătorilor

Cât de des ar trebui să mănânci ouă? Consumul lor ar...

PE ROZ
Katie Holmes, reacție după ce fiica sa a renunțat la numele Cruise. Cum privește actrița decizia luată de Suri la 20 de ani

Katie Holmes, reacție după ce fiica sa a renunțat la...

july

În iulie, Film Now răcorește serile toride cu un mix...

bob

Bob Sinclar nu va mixa în Ibiza în 2026 și critică...